An de alegeri. A început manipularea electorală. Păcălirea cu semnatul de contracte
Este anul 2024 an plin cu alegeri electorale. Primele alegeri vor fi cele din 9 iunie, europarlamentare și locale. În Șeitinul nostru cel uitat de Dumnezeu impostura politică și manipularea electoratului atinge cote alarmante de falsitate și minciună. Fraierirea și luarea noastră de proști se repetă în fiecare an de alegeri, partidele fiind în concurs care să absoarbă cât mai mulți creduli. De câteva zile alegătorilor din Șeitin li se flutură înaintea ochilor „hârtiile” cu contracte semnate pentru lucrări. Primul contract vehiculat a fost anunțat pentru lucrări la scurta rețea publică de apă potabilă. Dacă cumpărăm un furtun de la plastice sau de la Triponea e mai lung ca rețeaua de apă din Șeitin. Suntem vai de curul nostru. Contractul și marea realizare de semnătură este motiv de dispută între politicienii locali de la PSD și PNL băgând bățul prin gard unul altuia cine are meritele. Contractul a fost semnat de viceprimar când primarul nu era la primărie, dar banii au fost aprobați de